Reşiţa în atenţia marilor producători de tramvaie

Vestea că Reşiţa vrea să schimbe complet conceptul de transport urban de călători, unul mai apropiat sau egal cu cel din ţările dezvoltate ale Europei, a făcut deja înconjurul acesteia.
Astăzi, Vineri, 14 Iulie 2017, o delegaţie a unuia dintre marii producători de profil, PESA POLONIA, a făcut o vizită de informare, pentru a-şi exprima intenţia de a participa la acest proiect finanţat de Uniunea Europeană.

Delegatia PESA in vizita la Muzeul de Locomotive Resita

Au fost prezenţi din partea PESA POLONIA domnii Liviu Pecican – director de marketing pentru piaţa de Vest şi Przemyslaw Gorzynski – specialist în marketing.
Reşiţa a fost reprezentată de primarul municipiului Ioan Popa, Sorin Dumitru – consilier al primarului şi Gelu Ardeleanu – administrator al Societatea Transport Urban Reşiţa (TUR).
În urma discuţiilor şi a vizitei în teren, oaspeţii polonezi s-au arătat entuziasmaţi de proporţiile şi viziunea proiectului, subliniind că Reşiţa are o mare oportunitate de a implementa o structură de transport nouă, lucru ce în multe din oraşele mari ale Poloniei sunt încă în faza de proiect.
S-a discutat punctual despre ce se doreşte a se realiza, iar promisiunea oaspeţilor a fost că se vor întoarce la Reşiţa, ori de câte ori vor fi solicitaţi.
Ioan Popa a acceptat invitaţia polonezilor de a face o vizită, alături de o delegaţie reşiţeană în Polonia, pentru a vizita uzinele PESA şi pentru a participa la un meeting european al tuturor marilor producători de material rulant, pentru a vedea la faţa locului toate tipurile de tramvaie disponibile pe piaţa europeană.

Site: www.pesa.pl